Am vrut să fiu și eu poet ca tine…
Și să-ți scriu versuri pe un altar cu flori
Să te culeg din mare și din mine
Să-ți povestesc talentul …mie, tuturor.
Am vrut cândva să te păstrez ascunsă
Să te frâmânt în inimă să-mi crești,
Am așteptat să vrei să fii pătrunsă
De vraja blestemată a unui semicerc.
Am vrut să fiu și eu poet ca tine
Și să te scriu pe stele și în nori
Să îți adun dorința neajunsă
Și să te-nvârt în loc de mii de ori.
Am vrut și eu să te-amețesc odată
Să te îmbeți subit din cele ce îți scriu
Să vezi ce-nseamnă o viață luminată
De vrei și tu să ieși din veșnicul pustiu.
Am vrut și eu să fiu poet ca tine
Și-am istovit cuvinte să-ți mai scriu
Ți-am adresat prin lacrimi și suspine
Tot ce-aș fi vrut să simți când eu nu știu să fiu.
Mi-aș fi dorit odată să pot să te conving
Că ce ai tu de dat e ne-ntâlnit în lume
Și că ce ai lăsat în umbra unui viu
Sunt doar frânturi de soartă, iubire și-un renume.
Am vrut și eu să fiu poet ca tine
Să înțeleg cum de nimic nu-ți pasă
Să simt dureri pe care le iubesc
Și tot ce mă rănește să-mi fac de-acum mireasă.
Am vrut să înțeleg cum tot ce-i bun ne doare
Și cum îți vine ție usor să te petreci
Cu soarele, cu luna, cu noi, cu fiecare
Ca la final în poartă să vezi doar doi drumeți.
Cum poți tu detașată să te privești de-o parte
Și să mai crezi în tine cum a fost prima oară
Când ai uitat că-n toate ai fost tu vinovată
De morți, dureri, eșecuri ce-au fost și vor fi iară!