Din depresie nu te salvează nimeni
Te-agăți de câte un picior de lemn și-atât
La cap de pat mai vine-un cioclu și îți spune
Că lemnu-i ăla sau e altul
Și dacă vrei vreun geam… și-atât.
Din groapa mea eu am săpat tuneluri
Am refuzat să las lacrimile mele calde
Să ude un pământ nedemn, să mă împartă colo jos
Așa cum mii de generații ați tot făcut cu multe doamne…
Femeia-i sexul slab, frumos
În mine doar un monstru zace
Îl fac să urle, să se taie
Și-apoi încet se culcă, tace…
Am încercat vreo patru ani
Să ies din groapă, iar m-ai tras
M-ai cumparat cu vagi iluzii
Doar să mai simți că ai nădragi.
Ce pot să fac? Nici gând să-mi pară rău
Eu în oglindă văd doar sânge și-ntuneric
Pe buze când mă ling simt încă veninul tău
Și-aștept iadul să-mi vină ca pe-un cadru larg feeric.
De planul meu și mie mi-este frică
De ce știu eu că mi-e sortit să fac,
Iar într-o zi când mândră, fericită
O să-mi iau iar chipul de drac.
Să nu mă doară, să nu simt, să nu îmi pese de nimic
Parcă te-aud spurcându-mi stima și toate ce-aș mai fi avut
Parcă m-aud încă pe mine tot implorând și spumegând
Să mă-nțelegi și să mă vezi că nu-s nici umbră și nici gând.
Acum plecată, mă-mpiedic de bagaje și de mine
Mă bandajez pe-afară, că pe dinăuntru nu mai am ce face
Și mă urăsc, mă tot blestem, mă pedepsesc, de toate, dar eu pe tine
Te las în urmă, doar aștept, ca viitorul să-ți arate…
Cum e când singur la-ntuneric
Nu e vreun telefon sunând
Cum e cu bradul doar în curte
E-ncet în vânt rece dansând.
Cum e când totul se petrece
Fără povestea ce-ai avut
Pe care doar ai sfărâmat-o
Cu chip de scârbă, priceput.
Să vezi cum e veninul vieții,
Să-ți fie dor de vocea mea
Să simți și tu, se strâng pereții
Și nu mai ai venirea mea!